Mișună cariile
Pe masa ta preferată.
Nu mai distingi sculpturile...
Tot pică ceară
De la lumânarea proastă.
Te îneacă fumul,
Te îneacă dorul.
Pe sicriul din umbră
E colbul de două degete.
Mi s-au prăfuit durerile.
Aripile sunt frânte.
De doi ani
Aștept vindecarea lor.
M-ai aruncat în prăpastie
Spânzurându-mi iubirea.
Măcar ai împins moartea pe scări...
Ar fi murit și spiritul meu
O dată cu tine.
Oricum...suntem încătușați.
Murim încet, dar sigur.
E o luptă imposibilă.
Doar mințile mai au curaj
Să nutrească un "NU!".
E un "nu!" adresat morții.

(7 august. 19:42)